Oferim servicii de apostilă / supralegalizare pentru documentele oficiale emise în România sau în străinătate. Serviciul de legalizare și de apostilare pe care le asigurăm doar la solicitarea clientului includ costuri suplimentare. Apostila se aplică doar pe documentele originale, iar instituțiile statului care pot efectua acest lucru sunt: Camera Notarilor Publici, Prefectura și Tribunalul.

Ce este Apostila ?

Apostila este certificatul care atestă faptul că actul supus acestei proceduri este un act oficial, autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul documentului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe document. Procedura apostilării actelor oficiale este specifică doar statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, astfel încât, pentru actele oficiale care vor fi folosite în statele care nu au aderat la Convenția Apostilă, se va aplica procedura Supralegalizării.

Ce este Supralegalizarea?

Supralegalizarea este procedura prin care se atestă, pentru statele care nu au calitatea de parte a Convenției de la Haga sau cu care România nu are tratate bilaterale pentru recunoașterea reciprocă a actelor, faptul că documentul și/sau actul notarial supus acestei proceduri este un act oficial, autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului și identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act.

Oferim servicii de apostila / supralegalizare pentru orice tip de document oficial: acte de studii, cazier judiciar, stare civila, adeverințe, hotărâri judecătorești, acte notariale etc.

Vă oferim consiliere GRATUITĂ în vederea estimării costurilor și a timpului necesar pentru toate procedurile de vizare, apostilare și traducere a actelor dvs. pentru utilizarea acestora în orice țară semnatară a Convenției de la Haga.
Cum procedez pentru a beneficia de serviciile de apostilare / supralegalizare?

Deoarece punem accentul pe utilizarea cât mai eficientă a timpului și reducerea costurilor pentru clienții noștri, indiferent dacă locuiți în București, în alt județ sau în afara României, NU ESTE OBLIGATORIE PREZENȚA dvs. la biroul nostru! Toate informațiile pot fi transmise prin FORMULARUL ONLINE de mai jos sau via e-mail iar documentele, prin CURIER. Vom face toate procedurile în numele dvs. iar după finalizarea tuturor operațiunilor, actele originale (vizate și apostilate), precum și traducerile acestora (legalizate și apostilate), vă vor fi transmise prin CURIER RAPID atât în București, cât și în alte localități din România sau din străinătate (în orice țară).

De asemenea, în cazul în care doriți să vă prezentați personal sau prin delegat la birourile noastre pentru depunerea și/sau pentru preluarea documentelor, acest lucru este posibil conform programului de lucru cu publicul.

Serviciile noastre pot fi complete sau parțiale, în funcție de necesitate, după cum urmează:

✔️ PREGĂTIREA ACTELOR pentru vizare, apostilare și traducere (inclusiv scanare, printare, fotocopiere)
Actele pot fi depuse direct la birourile noastre sau transmise prin curier.
✔️ VIZAREA ACTELOR ORIGINALE după caz, la autoritățile/ministerele competente:
În funcție de tipul documentului vă putem reprezenta pentru:
– Vizarea actelor de studii la Ministerul Educației Naționale (la CNRED – Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor SAU la Inspectoratul Școlar, după caz).
Notă: În cazuri excepționale, dacă nu puteți obține personal Adeverințele de Autenticitate de la universitatea sau instituția de învățământ preuniversitar absolvită vă putem reprezenta la aceste instituții (adeverințele sunt necesare pentru vizarea acelor de studii la CNRED sau Inspectoratul Școlar);
– Vizarea actelor medicale sau a actelor care atestă calificarea/specializarea/autorizații de liberă practică pentru activitățile profesionale din domeniul medical (medici, medici dentiști, asistenți medicali, farmaciști etc.) la Ministerul Sănătății (la Direcția de Sănătate Publică sau departamentul responsabil, după caz);
– Vizarea actelor (certificate/atestate) care dovedesc calificarea/pregătirea în diverse meserii la Ministerul Muncii și Justiției Sociale (la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă SAU la Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților din cadrul Agențiilor de Plăți și Inspecție Socială, după caz);
– Vizarea certifcatelor de competențe profesionale cu sigla CNCFPA, COSA sau ANC la Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC – București) subordonată Ministerului Educației Naționale;
– Vizarea actelor la Ministerul Justiției;
– Vizarea documentelor comerciale destinate comerțului internațional la Camera de Comerț și Industrie a României;
– Vizarea altor categorii de acte la ministerele/autoritățile competente (Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale etc.).
✔️ APLICAREA APOSTILEI
Se va realiza pe actele originale la Instituția Prefectului, Tribunal sau Camera Notarilor Publici (în funcție de tipul documentului).
✔️ SERVICII COMPLETE DE TRADUCERE pentru orice limbă
1. Traducere efectuată de traducător autorizat de Ministerul Justiției;
2. Legalizarea traducerii la Notarul Public;
3. Apostilarea traducerii la Camera Notarilor Publici.
✔️ PLATA PENTRU DVS. TOATE TAXELOR percepute de autoritățile competente, după caz.
– taxa judiciară de timbru pentru apostilarea la Tribunal;
– taxele percepute de Camera Notarilor Publici pentru apostilarea traducerilor și a actelor notariale;
– taxa pentru vizarea actelor de studii la Ministerul Educației (CNRED – în cazul actelor de studii superioare);
– tarifele notariale percepute de Notarul Public pentru încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului autorizat;
– taxele percepute de Camera de Comerț și Industrie a României pentru avizarea documentelor pentru comerț internațional;
– orice alte taxe percepute de alte ministere/autorități pentru vizarea actelor, după caz.
✔️ LIVRAREA DOCUMENTELOR
Se va realiza la domiciliu/sediu prin curier rapid (în București, la nivel național și internațional). De asemenea, actele pot fi ridicate direct de la biroul nostru dacă doriți.

În regim normal: Preţul pentru apostilare document în original la Prefectură este de 120 lei/document iar pentru apostilare și/sau supralegalizare traduceri legalizate, copii legalizate sau documente emise de notar public este de 120 lei/document.

În regim de urgență: Preţul pentru apostilare document în original la Prefectură este de 220 lei/document iar pentru apostilare și/sau supralegalizare traduceri legalizate, copii legalizate sau documente emise de notar public este de 220 lei/document

Formular cerere ofertă Apostilare/Supralegalizare și traducere documente

* Câmpurile marcate sunt obligatorii

Alegeţi termenul de execuţie al proiectului
Ce tip de documente doriţi să apostilați/supralegalizați?
Încărcați fișierele dvs.
Aveți nevoie de traducere?
Acest lucru ne va ajuta să facem o estimare corectă de preț pentru lucrarea dvs.
Limba sursă

Limba ţintă

Țara emitentă a actelor
Țara unde a fost emis actul
Țara de destinație
Țara în care se va folosi actul
Scrie-ne datele tale ca să ştim cum să te contactăm
Cum doreşti să transmiți documentele?
Cum doreşti să primiți documentele?

 

A traduce este forma cea mai profundă de a citi.
Gabriel Garcia Marquez

WhatsApp chat

Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor Aflaţi mai multe

Pentru a vă furniza o experiență mult mai bună de navigare setările implicite ale cookie-urilor de pe acest site sunt "Acceptă cookie-uri". Dacă continuați să utilizați acest site web fără a modifica setările cookie-urilor sau faceți clic pe "Am înţeles", vă dați acordul. Pentru mai multe informaţii citiţi Politica de cookie-uri

Închide